Ziua Pneumologiei Românești la a VI-a aniversare

Ca în fiecare an sărbătorim astăzi, 3 octombrie, Ziua Pneumologiei Românești.
O idee care a înflorit în urmă cu 5 ani și a devenit o ocazie de bilanț al realizărilor din anul precedent.
Preocupările multiple variate ale pneumologilor români au fost cantonate în doua zone: cea a afecțiunilor contagioase unde tuberculoza a primat ca preocupare și cea a bolilor cronice respiratorii netransmisibile.
Dacă ne uităm la datele privitoare la tuberculoză se pot remarca tendințele de scădere a prevalenței acestei afecțiuni, cu ameliorări vizibile ale actului medical materializate într-o rată de negativare crescută la 2 luni și o rată de vindecare la fel de importantă la final.
Programul de control al tuberculozei a fost și a rămas un program prioritar atât pentru Societatea Română de Pneumologie, cât și pentru Ministerul Sănătății.
În domeniul bolilor non-tuberculoase preocupările multiple ale acestei asociații profesionale care grupează toți pneumologii din țară au fost orientate spre screening-uri de spirometrie organizate de Ziua Astmului și a Bronhopneumopatiei cronice obstructive (BPOC), spre susținerea și implementarea noii legi antifumat, spre depistarea precoce a bolilor cronice obstructive respiratorii.
În acest sens, s-au organizat multiple evenimente pentru actualizarea cunoștințelor medicale legate de diferite patologii respiratorii, inclusiv organizate pentru și cu tânăra generație de pneumologi.
Proiectele Societății Române de Pneumologie continuă – dacă ne gândim la cele inițiate pentru ameliorarea aderenței la tratament a pacienților respiratori sau la repetarea anchetei de prevalență a bronhopneumopatiei cronice obstructive.
În anul care a trecut s-au continuat colaborările fructuoase, materializate în acțiuni și manifestări comune cu Societatea Română de Cardiologie, cu Societatea Română de Medicină Internă, cu Societatea Română a Medicilor de Familie, dar și cu organizații non-guvernamentale precum „România Respiră”.
Ceea de fac pneumologii români poate fi sintetizat astfel – unitate, continuitate, abordare unitară a tuturor grupelor de afecțiuni.
În această zi de bilanț reconfirm progresele în domeniu ale pneumologiei românești pe linia ascendentă a progresului acestei specialități.
La mulți ani dragi pneumologi români!
Ruxandra Ulmeanu
Președintele Societății Române de Pneumologie

Comentarile sunt inchise