Uniunea Elena din Romania

COMUNICAT DE PRESĂ

Sâmbătă, 9 februarie 2019, orele 18:00-20:00, în Sala de Spectacole a Cercului Militar Naţional (str. Constantin Mille nr. 1 Bucureşti) vor avea loc manifestările dedicate sărbătoririi în România a primei ediţii a ZILEI LIMBII ELENE.
În anul 2018, statul grec a hotărât ca ziua de 9 februarie, ziua comemorării poetului național Dionysos Solomos, să devină Ziua Mondială a Limbii Elene. La inițiativa legislativă a domnului Dragoș Gabriel Zisopol, președinte și deputat al Uniunii Elene din România, începând cu data de 28 iulie 2018 propunerea a devenit lege și în țara noastră
Evenimentul organizat de Uniunea Elenă din România se desfăşoară sub auspiciile Ambasadei Republicii Elene în Bucureşti.
Programul cuprinde alocuţiuni ale oficialităţilor invitate, conferinţa susţinută de domnul prof. univ. dr. Dimitris Angelatos de la Universitatea „Kapodistrias” din Atena şi prelegerile E.S. domnul Vassilis Papadopoulos, ambasadorul Republicii Elene în România, a domnului acad. Constantin Bălăceanu Stolnici şi a domnului prof. univ. dr. Tudor Dinu de la Universitatea Bucureşti.
A doua parte a serii va continua cu un concert de muzică de cameră pe versurile unor mari poeţi eleni în interpretarea mezzosopranei Eirini Karagianni din Atena şi a Cvartetului “Chronos” al Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploieşti (la pian Cristina Ionescu). Programul concertului a fost îngrijit de dirijorul Panagiotis Diamantis, director al Conservatorului “Ano Polis – Salonic”, sosit în România special pentru acest eveniment.

Lasa un comentariu

Trebuie sa fi logat pentru a posta un comentariu.