Un nou studiu: Suburbiile Europei sunt soluția pentru combaterea bolilor cauzate de clădirile îmbătrânite și deficitare

  • În ultimele decenii, suburbiile Europei s-au dezvoltat cu 54% mai mult față de zonele urbane și sunt formate în proporție de 62% din locuințe unifamiliale;
  • Locatarii caselor unifamiliale au o probabilitate de până la 33% să raporteze probleme de sănătate, față de cei din locuințele multifamiliale;
  • Investiția în clădiri sănătoase de birouri ar trebuie să fie o decizie simplă pentru companii.

 

 

Grupul VELUX lansează ediția 2018 a Barometrului Locuințelor Sănătoase (Healthy Homes Barometer 2018) în cadrul unui eveniment ce are loc la Bruxelles, Belgia, reunind atât experți din domeniul științei, reprezentanți ai industriei de construcții, părți politice de interes, cât și mass-media.  

 

Studiul pan-european denumit Barometrul Locuințelor Sănătoase 2018 se află la a patra ediție. Barometrul ia pulsul clădirilor europene și examinează efectele acestora asupra sănătății ocupanților. În raportul din acest an, ies în evidență realități din prezent, în special, din zonele suburbane ale Europei, aflate în plină ascensiune.

 

Suburbanizare și locuința (ne)sănătoasă

Deși urbanizarea este un subiect destul de comun, în Europa, zonele suburbane sunt, de fapt, cele care se dezvoltă cel mai rapid, depășind creșterea urbană cu 54% între 1961 și 2011. O casă în suburbii rămâne, totuși, visul multor europeni care se mută din orașe și sunt în căutarea de mai mult spațiu, costuri mai mici și o calitate mai bună a vieții. Casele unifamiliale domină peisajul suburban, cuprinzând 62% din locuințele din aceste zone. Cu toate acestea, multe dintre ele sunt vechi și sunt mai susceptibile de a provoca o stare precară de sănătate. De exemplu, ocupanții locuințelor unifamiliale cu climat interior inadecvat datorat supraîncălzirii au cu 33% mai multe șanse de a raporta probleme de sănătate, față de cei care trăiesc în case multifamiliale, cu aceleași probleme.

 

„În Europa, în ultimele șase decenii, creșterea suburbană a surclasat creșterea urbană. Studiul din acest an demonstrează cât de importante sunt zonele noastre suburbane în atingerea unui stoc de clădiri mai sănătoase și, totuși, suntem în pericol de a nu conștientiza importanța lor. Sunt necesare acțiuni pentru a aborda preocupările legate de sănătate și climat în rândul populației – dar în suburbiile Europei este posibil să pierdem o oportunitate extraordinară.”

David Briggs, CEO al grupului VELUX

 

Renovarea: o investiție solidă pentru societate

Raportul arată că există bani pentru a facilita procesul de renovare și detaliază barierele majore – și adesea inutile – care pot împiedica proprietarii de case să facă acest tip de investiție. Beneficiile renovării pe termen lung sunt, de asemenea, demonstrate. Cu toate că se estimează un cost de aproximativ 295 de miliarde de euro pentru aducerea locuințelor la standardele europene, prin renovare, acestea vor aduce economiilor UE cheltuieli în valoare de 194 de miliarde de euro în fiecare an.

 

Birouri sănătoase: beneficii de ambele părți

Mulți europeni își petrec majoritatea timpului într-un birou. Pentru prima dată, ediția din acest an a Barometrului Locuințelor Sănătoase face referire, de asemenea, la mediile de lucru din Europa. Deoarece 90% din costurile operaționale ale unui business sunt costuri cu angajații, iar un mediu de lucru optim duce la îmbunătățiri semnificative ale productivității acestora, raportul demonstrează de ce investițiile în clădirile de birouri trebuie să fie necesare pentru companii.

 

Acestea sunt doar câteva dintre constatările Barometrului Locuințelor Sănătoase 2018, care oferă, de asemenea, sugestii cu privire la modul în care politica, industria și cetățenii pot colabora pentru a îmbunătăți situația locuințelor și a birourilor din Europa. Acest fapt reprezintă o chestiune vitală pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU și pentru îndeplinirea angajamentelor prevăzute în Acordul de la Paris din 2016 privind schimbările climatice.

 

Salut ediția acestui an a Barometrului Locuințelor Sănătoase. Este esențial ca deciziile noastre să fie bazate pe date fundamentate, comparabile și fiabile. Aceasta este singura modalitate de a face față provocărilor legate de locuințe și de a ne respecta angajamentele în materie de energie și climă. Să ne amintim mereu că tranziția energetică începe acasă!”

Maroš Šefčovič, Vice-Președintele Comisiei Europene

 

Barometrul Locuințelor Sănătoase 2018 cuprinde o nouă analiză a bazei de date Eurostat a Comisiei Europene UE, realizată de compania Ecofys alături de Navigant, împreună cu o nouă cercetare întreprinsă de Fraunhofer IBP și completată de datele deja existente.

 

Barometrul Locuințelor Sănătoase 2018 este disponibil aici: https://www.velux.com/health/healthy-homes-barometer-2018

 

 

Despre Grupul VELUX

De mai bine de 75 de ani, Grupul VELUX creează spații mai bune de locuit, aducând lumina naturală și aerul proaspăt în casele oamenilor din toată lumea. Programul de produse include atât ferestre de mansardă, cât și o gamă complexă de rulouri decorative și parasolare, rolete exterioare, tuneluri solare, ferestre pentru acoperiș terasă, ferestre cu funcții speciale (ieșiri pe acoperiș, ferestre pentru evacuarea fumului) și soluții automatizate. Pentru muncă, pentru studiu. Pentru joacă și pentru locuire. Grupul VELUX are o prezență globală, având companii de vânzări și fabrici în 40 de țări și aproximativ 9 500 de angajați. Grupul VELUX este deținut de VKR Holding, o companie cu răspundere limitată care aparține fundațiilor și familiei. Pentru mai multe informații, vizitați velux.com și velux.ro.

 

Contact:

VELUX

Yvette Roper

Media Relations Manager, The VELUX Group

Mob: +45 30475942

 

Lasa un comentariu

Trebuie sa fi logat pentru a posta un comentariu.