Partidul Republican din România (PR) solicită Guvernului introducerea stagiului militar voluntar înainte de 2016

Partidul Republican din România (PR) solicită Guvernului, Primului-Ministru Victor Ponta și Ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa, să urgenteze procedura de introducere prin lege a stagiului militar pe bază de voluntariat înainte de ianuarie 2016, prin punerea în dezbatere publică a unui Proiect de Hotărâre de Guvern rezultat din consultări politice și cu Societatea Civilă, eventual prin asumarea răspunderii pe un asemenea act normativ.

dl. avocat Nicu Neamtu, presedintele PR

dl. avocat Nicu Neamtu, presedintele PR

‘Ne aflăm într-un context geopolitic sensibil iar România trebuie să fie un reper de stabilitate în zonă. În acest sens, se impune să gândim în perspectivă și să descurajăm orice posibil conflict la granițele țării noastre. Stagiul militar voluntar este un pas important pentru ca România să arate atât aliaților cât și potențialilor inamici că suntem pregătiți pentru orice tip de scenariu și chiar să preluăm o poziție determinantă în Sud-Estul Europei’, a declarat domnul Nicu Neamțu, Președintele Partidului Republican din România.

PR consideră că o astfel de lege trebuie să rezulte dintr-o amplă dezbatere publică și din consultări cu societatea civilă și cu partidele politice iar efectele sale trebuie să intre în vigoare înainte de anul 2016. De asemenea, o astfel de lege ar diminua șomajul în rândul tinerilor care vor avea oportunitatea de a alege o carieră militară.

Nicu Neamțu, Președintele PR este de părere că introducerea stagiului militar pe bază de voluntariat este un prim pas în recâștigarea identității naționale și în garantarea securității tuturor cetățenilor din România.

‘Potrivit sondajelor de opinie publică, mai mult de jumătate dintre tinerii din România sunt interesați de efectuarea stagiului militar. De asemenea, Armata Română a rămas una dintre instituțiile de încredere ale statului și despre care românii au în majoritate o părere foarte bună. Clasa politică are obligația de a acționa în sensul în care doresc românii — să aibă grijă de siguranța cetățenilor. Termenul de 1 ianuarie 2016, stabilit de inițiatorul proiectului de act normativ pentru intrarea în vigoare a legii, nu este unul posibil de realizat întrucât agenda parlamentară este foarte încărcată, astfel dezbaterea și adoptarea acestei legi de către Parlament va dura destul de mult. Ori, în situația în care Guvernul României și-ar asuma răspunderea, am putea avea pregătită deja o nouă generație de militari care să garanteze siguranța românilor și securitatea NATO în zonă. Contextul geopolitic nu ne permite să pierdem timp’, consideră domnul Neamțu.

Partidul Republican din România a transmis astăzi, 10 iulie, o solicitare oficială Guvernului României prin care solicită să demareze procedurile necesare inițierii consultărilor cu societatea civilă și partidele politice pentru punerea în dezbatere publică a unei Hotărâri de Guvern care să stipuleze introducerea stagiului militar pe bază de voluntariat. Totodată, partidul consideră că introducerea stagiului militar este o măsură ce privește interesul național și siguranța naționala, iar orice discuții în acest sens trebuie să fie tratate cu seriozitate și prudență atât de clasa politică cât și de societatea civilă.

Despre Partidul Republican din România

Partidul Republican din România este un partid de centru, care dorește o societate deschisă în care să se promoveze persoanele în funcție de calitățile lor, îndepărtând barierele economice și sociale și în care dezvoltarea liberă a fiecăruia să contribuie la dezvoltarea liberă a tuturor, apărând pe toți cei vulnerabili, exploatați din punct de vedere economic, social și de grup.

Partidul promovează competiția liberă a valorilor în slujbă interesului național prin adoptarea unor forme de dialog și de parteneriat politic corect, transparent și eficient.

Partidul Republican din România susține că statul trebuie să-și folosească tot potențialul spre a investi în cercetare, educație, cultură, să se mobilizeze pentru a genera noi inițiative antreprenoriale, ajutând astfel tinerele generații — forțele creative ale națiunii.

Lasa un comentariu

Trebuie sa fi logat pentru a posta un comentariu.