Nestlé România și Nestlé Global anunță rezultatele financiare pentru anul 2017

București, 22 februarie 2018 – Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, anunță rezultatele financiare înregistrate în 2017 și raportează o creștere organică de 2,4%, cu 1,6% creștere internă și 0,8% creștere a prețului. Nestlé România a încheiat încă un an foarte bun, fiind unul dintre cei mai performanți actori ai regiunii.

În ceea ce privește cotele de piață, Nestlé România continuă să dețină prima sau a doua poziție în toate categoriile în care compania este prezentă, cu 33% cafea solubilă, cafea capsule și băuturi, 61% hrană pentru copii, 40% produse culinare, 48% cereale, 18% dulciuri și 14% hrană pentru animale de companie. Cele mai mari ponderi în cifra de afaceri sunt deținute de cafea, hrană pentru copii, cereale pentru micul dejun și produse culinare.

Pornind de la promisiunea de a oferi opțiuni alimentare gustoase și sănătoase, Nestlé România s-a concentrat în anul 2017 asupra inovării și renovării produselor și categoriilor.

Categoria de cereale și-a extins gama cu produse pentru micul dejun ce oferă un gust excelent, rețete ușor de înțeles și profil nutrițional echilibrat („Ingrediente pe care le cunoști, cerealele integrale – ingredientul nostru numărul 1, fără coloranți artificiali”). Anul 2017 a fost unul de renaștere pentru gama Fitness (creștere de două cifre), care a fost relansată cu o rețetă îmbunătățită și un nou ambalaj. Brandul Lion a înregistrat, de asemenea, încă un an de creștere spectaculoasă (creștere de două cifre).

JOE și-a consolidat poziția de lider în piață, prin lansarea gamei de produse JOE NOIR, o combinație surprinzătoare de napolitană crocantă cu cacao și cremă cu gust intens, beneficiind de un profil nutrițional îmbunătățit, cu 15% mai puțin zahăr.

Toate cele trei categorii de cafea au înregistrat o performanță excelentă. Pentru NESCAFÉ Dolce Gusto anul s-a încheiat cu o creștere de două cifre. Prima cafea 3în1 scurtă – NESCAFÉ PICCOLINO, a fost lansată anul trecut, fiind un concept dezvoltat integral în România. Nestlé Professional a lansat NESCAFÉ INTENSO și NESCAFÉ SELEZIONE, două blenduri noi de cafea boabe prăjite, cu scopul de a aborda sectorul premium din HoReCa.

Nespresso a lansat două espressoare de cafea automate, de înaltă performanță, cu tehnologie de ultimă generație – Nespresso Expert (aparat conectat la telefonul mobil prin Bluetooth, ce permite crearea cafelei cu ajutorul telefonului mobil) și Nespresso Creatista Plus (aparat echipat cu tehnologie de spumare a laptelui, pentru realizarea de Latte Art).

Purina a lansat FELIX SENSATIONS, o gamă de rețete delicioase în aspic, ceea ce a permis brandului să devină lider în categoria Hrană umedă pentru pisici în porție unică, aceasta fiind al doilea segment din piață cu una dintre cele mai accelerate creșteri.

Întregul portofoliu de produse și activitatea companiei an după an urmează viziunea Nestlé, ce își propune să ofere indivizilor și familiilor o viață mai sănătoasă și mai fericită, să contribuie la dezvoltarea unor comunități prospere și solide, dar și să gestioneze resursele naturale ale planetei pentru generațiile viitoare.

Leszek Wacirz, CEO Nestlé Romania, a declarat: „2017 reprezintă încă un an foarte bun pentru România, fiind rezultatul eforturilor noastre continue de a construi practici de business sustenabile și parteneriate puternice. Tot ceea ce facem pornește de la filosofia noastră NHW (Nutrition, Health and Wellness), ne ghidăm permanent după dorințele consumatorilor noștri, îmbunătățim produsele și ne concentrăm eforturile pentru a avea un impact pozitiv în comunitățile locale și asupra mediului înconjurător”.

La nivel global, compania Nestlé a raportat:

  • Creștere organică de 2,4%, 1,6% creștere internă, 0.8% creștere preț;
  • Vânzările totale raportate au crescut cu 0,4% atingând 89,8 miliarde CHF (2016: 89,5 miliarde CHF). Rezultatul net din vânzările de business a avut un impact negativ de 1,9% (în principal ca urmare a creării Froneri);
  • Rezultatul pe acțiune a crescut cu 4,7% în valută constantă;
  • Propunere de creștere a dividendelor până la 5 centimi (2,2%), până la 2,35 CHF pe acțiune;
  • Perspectiva pentru 2018: creșterea organică a vânzărilor între 2% și 4%; îmbunătățirea marjei comerciale conform cu obiectivul stabilit pentru 2020. Sunt prevăzute creșteri ale rezultatului pe acțiune în valută constantă și a eficienței capitalului.

Mark Schneider, CEO Nestlé, a declarat: „Creșterea organică a vânzărilor noastre în anul 2017 s-a încadrat în intervalul setat, dar sub așteptări, din cauza dezvoltării slabe a vânzărilor către sfârșitul anului. În timp ce în Europa și Asia evoluția vânzărilor a fost încurajatoare, America de Nord și Brazilia au continuat să evolueze într-un mediu plin de provocări. În ultimele luni am finalizat ajustările inițiale ale portofoliului, cu rezultate favorabile. Vom continua această abordare activă de gestionare a portofoliului într-o manieră disciplinată și în deplină conformitate cu strategia noastră. În ceea ce privește portofoliul nostru de bază, accelerarea creșterii prin inovarea și renovarea produselor este o prioritate. Ne așteptăm la o îmbunătățire a creșterii organice a vânzărilor în 2018 și suntem pe drumul cel bun în ceea ce privește obiectivul nostru de îmbunătățire a marjei pentru 2020.

 

Nestlé la nivel global

Nestlé este cea mai mare companie de produse alimentare și de băuturi din lume. Este prezentă în 191 de țări, iar cei 328.000 de angajați sunt inspirați de scopul companiei: de a îmbunătăți calitatea vieții și de a contribui la un viitor mai sănătos. Nestlé oferă un portofoliu larg de produse și servicii pentru oameni și animale de companie. Portofoliul nostru de peste 2.000 de branduri cuprinde atât mărci de renume global, ca NESCAFÉ sau Nespresso, cât şi produse locale cum ar fi JOE. Performanța companiei este generată de strategia noastră de Nutriție, Sănătate și Wellness. Sediul central al companiei Nestlé se află în orașul elvețian Vevey, unde compania a fost fondată în urmă cu mai bine de 150 de ani.

 

Nestlé în România

Nestlé a intrat pe piața din România în 1995, în momentul de față având aproximativ 900 de angajați în București și în Timișoara, unde se află fabrica Nestlé.

În România, Nestlé este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de alimente şi băuturi, cele mai multe dintre branduri fiind lideri în categorie. Portofoliul Nestlé România cuprinde o gamă largă de produse din diverse categorii, pentru a răspunde cererii consumatorilor: băuturi (NESCAFÉ, Nesquik), dulciuri (JOE, Nesquik, Kit Kat, Lion, After Eight, Smarties), produse culinare (Maggi), hrană pentru copii (Nestlé Infant Nutrition), Nestlé Professional –  divizia de soluții „out of home”, batoane și cereale pentru micul dejun (Nestlé Fitness, Musli, Nesquik, Chocapic etc.) și hrană pentru animale (Purina). NESCAFÉ Dolce Gusto a deschis piața sistemelor de băuturi pe bază de capsule în România prin lansarea primului aparat NESCAFÉ Dolce Gusto în septembrie 2009 și a cunoscut o evoluție spectaculoasă, oferind în prezent peste 20 de sortimente de cafea de calitate profesională. Nespresso, nume de referință la nivel mondial în domeniul cafelei de lux sub formă de capsule, este prezent oficial în România ca divizie de lux a Grupului Nestlé, începând cu anul 2014.

La fabrica din Timișoara sunt produse napolitane – JOE, Nesquik – și specialitățile de cafea NESCAFÉ 3în1.

Lasa un comentariu

Trebuie sa fi logat pentru a posta un comentariu.