Impromaniacs – cea mai tânără trupă de improvizaÈ›ie din BucureÈ™ti

impromaniacs 1 copyTrupa de improvizație Impromaniacs, antrenată de actorul și improvizatorul Mădălin Mandin în cadrul Centrului Multicultural Cetatea Artelor, s-a lansat ca trupă independentă. Impromaniacs susține spectacole de teatru de improvizație în fiecare săptămână, în diverse spații culturale din București.

Trupa și-a început activitatea într-o formulă atipică în rândul trupelor de improvizație, fiind compusă din peste 15 membri și păstrându-și ușile deschise pentru orice nou talent improvizator care vrea să trăiască experiența Impromaniacs. Intervalul de vârstă al membrilor trupei este cuprins între 12 și 39 de ani. La spectacolele Impromaniacs, nimic nu este regizat sau pregătit dinainte. Toate scenele pornesc de la propunerile publicului și se dezvoltă „aici și acum!”, pe scenă.

„La Cetatea Artelor, am lucrat multe luni la rând cu peste 30 de cursanți, am trăit împreună emoții, ne-am apropiat sufletește, ne-am descoperit atât fragilitatea cât și puterea interioară. Toate acestea la un loc fac Impromaniacs trupa mea de suflet.” – Mădălin Mandin, actor

Mădălin este actor profesionist și joacă în spectacole pe scena Teatrului Național și în filme artistice alături de actori celebri. Pe lângă actoria clasică, Mădălin practică, predă și promovează teatrul de improvizație alături de trupa sa, Improvisneyland. În Cetatea Artelor, el a pregătit elevi și studenți pe care i-a învățat bazele improvizației.

Teatrul de improvizație este o formă de teatru care nu are nevoie de decor, recuzită, costume, sau altfel de echipamente specifice teatrului clasic. Improvizatorii se bazează pe sugestiile oferite de către public chiar în timpul spectacolului, pentru a crea scene, personaje și acțiuni. Trupa de teatru Impromaniacs s-a format la “Cetatea Artelor” în cadrul proiectului omonim prin care ActiveWatch și Macaia au creat hub-ul artistic multicultural “Cetatea Artelor” care a antrenat în 2015 și 2016 două serii de tineri artiști, cei mai mulți dintre ei elevi ai liceelor bucureștene cu profil artistic. Proiect finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României.

ActiveWatch este o organizaţie de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Prin intermediul Departamentului Antidiscriminare, este activă din anul 2004 în lupta pentru combaterea inechităţii sociale, a rasismului, a discriminării şi a intoleranţei.

Macaia este o asociație culturală care reunește tineri artiști, formatori, psihologi și traineri care au ales un stil de viață bazat pe autoeducare continuă și sharing. Ei aduc o contribuție pozitivă în comunitate prin inițierea și derularea de proiecte și programe cu impact social și cultural atât la nivel local cât și european.

Comentarile sunt inchise