Editie aniversara DAF 90 de ani

Pentru a celebra cea de-a 90-a sa aniversare, DAF Trucks a scos pe piata o editie speciala a noului model NEW XF. Lansat in numai 250 de exemplare, modelul aniversar celebreaza acest nou prag din istoria companiei, care de 23 de ani este lider pe piata britanica de vehicule comerciale. Directorul DAF Trucks UK, Robin Easton, atribuie pozitia dominanta a brandului DAF gamei fantastice de produse si serviciilor de top oferite clientilor. Oficialul se asteapta, de asemenea, ca in viitor compania sa isi mentina, daca nu chiar sa isi consolideze pozitia.

Editia aniversara a celebrelor camioane DAF XF prezinta un pachet de optiuni premium, elemente de design exterior subtile si marcaje exclusive. Pentru a sublinia exclusivitatea acestei editii limitate, modelul este echipat cu cel mai puternic motor PACCAR MX-13, de 530 cai putere si 390 kw si beneficiaza de cabina Super Space Cab. De asemenea, este echipat cu faruri si stopuri LED, roti de aluminiu Alcoa si claxoane pe acoperisul cabinei.

La interior cabina beneficiaza de linia Exclusive, care are nu numai scaunele, ci si volanul si cotierele din piele, sistem de climatizare, sistem truckphone, frigider, cuptor cu microunde, sistem de siguranta si ultra confortabila saltea Xtra Comfort.

Editia aniversara de 90 de ani este disponibila in trei variante de culoare, toate metalice: Negru Aniversar, Rosu Flacara si Albastru Jamaica. O versiune lucrata manual a faimosului logo istoric DAF este aplicata pe fata, pe spatele si pe lateralele cabinei, iar pe treapta cabinei regasim acelasi logo, de aceasta data iluminat. Primul Logo DAF se regaseste de asemenea si pe tetierele scaunelor. In plus, fiecare vehicul are trecut pe el numarul sau unic. Numarul unic se regaseste de asemenea si la interior, in finisajul decorativ.

Cutia de viteze a modelului aniversar DAF este TraXon automat, cu 12 sau 16 trepte, iar puntea spate SR1347 confera si ea un grad foarte mare de manevrabilitate. Nu lipsesc nici dotarile care au in vedere un consum eficient de combustibil, precum pilotul automat adaptiv si predictiv. “In crearea camioanelor sale, Hub van Doorne punea accent pe tehnologie, functionalitate si confortul soferului. Editia Aniversara de elita 90 de ani aduce un omagiu fondatorului extraordinarei noastre companii” spune Preston Feight, presedintele DAF Trucks.

Lasa un comentariu

Trebuie sa fi logat pentru a posta un comentariu.