Concurs de muzică folk„Scoate chitara în grădină”: înscrie-te și câștigă o chitară!

Pe 13 august 2017, muzica folk va răsuna pe scena din Grădina Valorilor Românești, cu prilejul concursului de muzică folk „Scoate chitară în grădină!”, la care sunt invitați copii și tineri cu vârste peste 10 ani.

Evenimentul se adresează participanților din două categorii de vârstă. La Categoria A sunt așteptați concurenți care au între 10-18 ani (cu vârsta minimă necesară împlinită, în momentul înscrierii), în timp ce la Categoria B pot să participe tineri care au peste 18 ani.  

La concurs pot participa persoane din toată țara, care știu să cânte la chitară, au o voce pe care își doresc să o facă auzită și sunt dornice să urce pe scenă.

Concursul de folk „Scoate chitara în grădină!” îi îndeamnă pe toți pasionații de folk să își depășească limitele și să îndrăznească să cânte în concurs, alături de chitara lor, fie că vor interpreta piese celebre din repertoriul folk național sau internațional, fie că au compus, ei înșiși, propriile cântece.

Evenimentul se va desfășura într-un spațiu special amenajat în parcul Lumea Copiilor din București, dedicat tinerilor iubitori de cultură, artă și activități educative. Scena va sta la dispoziția creativității, a muzicii plăcute auzului, a mesajului care are putere să schimbe ceva și a vocilor expresive.

Toate aceste elemente vor fi luate în considerare în procesul de jurizare, coordonat de specialiști din lumea muzicală, cântăreți de folk experimentați etc.

Premiile vor fi motivante, utile și, bineînțeles, pe măsura talentului și a dragostei de muzică: biografii ale unor mari artiști din domeniul muzical, albume muzicale, cărți de specialitate din care câștigătorii vor învăța mai bine elementele de bază în teoria muzicalăcorzi de chitarăcapodastre și alte instrumente utile tuturor tinerilor care doresc să practice cântatul la chitară, indiferent de nivelul lor de experiență.

Marele premiu al concursului de folk „Scoate chitara în grădină!” va fi o chitară electro-acustică a unul producător de renume, un adevărat imbold pentru tinerii muzicieni care își doresc să evolueze și să își dezvolte abilitățile creative și tehnice, explorând cele mai accesibile posibilități de expresie muzicală.

Concurenții care se vor face remarcați în cadrul evenimentului vor avea prilejul să participe și în cadrul altor manifestări organizate în Grădina Valorilor Românești, beneficiind de promovare și de expunere.

Persoanele care doresc să se înscrie la concursul de folk din 13 august 2017, o pot face în perioada 19 iulie-10 august, prin completarea formularului de înscriere disponibil mai jos.

Concursul de folk „Scoate chitara în grădină!” face parte dintr-un program educațional mai amplu al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care se desfășoară anual, pe timp de vară. Programul și-a propus crearea unui spațiu destinat promovării celor mai talentați și promițători copii și tineri din România, alături de formarea unui centru de interes cultural în care promovarea excelenței reprezintă valoarea centrală a proiectelor și întâlnirilor.

Grădina Valorilor Românești a fost amenajată în 2010, în interiorul unui parc din capitală.

În ultimii ani, prin Grădină au trecut sute de copii talentați, cu diferite preocupări artistice, și au fost organizate zeci de evenimente educaționale, sub forma unor alternative inteligente de petrecere a timpului liber pe perioada vacanței, destinate publicului tânăr.

Concursul de folk „Scoate chitara în grădină!” va avea loc duminică, 13 august, începând cu ora 17:00, în parcul Lumea Copiilor, intrarea din strada Pridvor nr. 24 (sector 4).

Concurenţii sunt rugați să se prezinte cu cel puțin 30 de minute înainte de ora începerii concursului, pentru efectuarea probelor de sunet.

În plus, participanții trebuie să respecte termenii și condițiile Regulamentului oficial al concursuluidisponibil pe site-ul organizatorului. În caz contrar, vor fi descalificați.

Lasa un comentariu

Trebuie sa fi logat pentru a posta un comentariu.