Celebrare universală a 200 de ani de la nașterea Fondatorului Credinței Bahá`í – Bahá’u’lláh

Comunitatea Bahá`í din România se alătură bahá`ílor din peste 200 de țări și teritorii din lume în 22 octombrie 2017, în celebrarea Bicentenarului nașterii Fondatorului Credinței lor, Bahá’u’lláh.
Timp de sute de ani, popoarele lumii au așteptat Ziua Domnului, ziua în care omenirea va trăi în pace, dreptate și armonie desăvârșite. Zorii acestei Zile, consideră bahá`íi, s-au ivit cu Bahá’u’lláh, a cărui revelație a dezlănțuit forțe spirituale destinate să transforme societatea. Mesajul Său principal este o chemare la pace universală și unitate (unicitatea lui Dumnezeu, unitatea religiilor și unitatea omenirii): „Pământul este o singură țară iar oamenii sunt cetățenii ei”. Religia Bahá’í este cea mai nouă religie independentă din lume, dar și a doua din lume ca răspândire pe glob, în comunitatea mondială bahá`í fiind reprezentate peste 1900 de grupuri etnice. Comunitatea Mondială Bahá`í susține inițiative diplomatice și de politici publice în colaborare cu guverne și organizații cu scopuri similare, în special în domeniile drepturilor omului, educației, promovării femeii și a dezvoltării sistematice. Aceasta este recunoscută la Națiunile Unite ca organizație nestatală cu statut consultativ. Ea lucrează în multe domenii, ca de pildă Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite (UNESCO) și Fondul Internațional pentru Ajutorarea Copiilor (UNICEF).
Bahá`íi au ca scop să servească omenirea și doresc să ducă mai departe, alături de semenii lor (indiferent de rasă, etnie, religie, categorie socială) o civilizație în continuu progres. Ei consideră că schimbarea socială începe cu spiritualitatea și dorința de a lucra unii cu alții pentru binele comun. Bahá`íi cred că nevoia crucială cu care se confruntă umanitatea este găsirea unei viziuni unificatoare a viitoarei societăți și a naturii și scopului vieții. Câteva din principiile dezvăluite în scrierile lui Bahá`u`lláh sunt: unitatea omenirii și eliberarea de prejudecăți, noblețea inerentă a ființei umane, revelația progresivă a adevărului religios, dezvoltarea calităților spirituale, integrarea rugăciunii și servirii, egalitatea fundamentală a sexelor, armonia dintre știință și religie; locul central al dreptății în toate strădaniile omenești și importanța educației.
Bahá`íi încearcă să își contureze viețile lăuntrice în conformitate cu scrierile lui Bahá`u`lláh. Comunitatea căreia îi aparțin este una a învățării și acțiunii. Comunitățile Bahá`í sunt lipsite de orice fel de simț al superiorității sau pretenție la înțelegerea exclusivă a adevărului. Bahá`íi împărtășesc țelul comun de a servi umanitatea. Este o comunitate care se străduiește să cultive speranța pentru viitorul umanității, să își continue eforturile benefice și să celebreze munca tuturor celor care, pretudindeni în lume, se străduiesc să promoveze unitatea.
În România, Comunitatea bahá`í este recunoscută de Ministerul Cultelor ca Asociație Religioasă și a atins un număr de 7000 de adepți. Comunitățile Bahá`í sunt ateliere deschise pentru toată lumea. Împreună învățăm în mod practic procesul de construire spirituală a comunității. Scopul este de împuternicire a individului, care se află în centrul acestui proces de dezvoltare. Prima carte în limba română despre Credința Bahá’í, „Bahá’u’lláh și Era nouă” a fost tipărită în 1934. Pentru a afla mai multe despre Credința Bahá`í, Comunitatea Bahá`í din România, cât și despre celebrările Bicentenarului, puteți contacta Secretariatul Național, email: asn.romania@gmail.com, telefon: 0740 960 501, website: http://www.bahai.org.ro/
Simina Rahmatian, Secretar Executiv

Lasa un comentariu

Trebuie sa fi logat pentru a posta un comentariu.